Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

conditiile-de-vreme-severa

Avertizarea de cod portocaliu, care înseamnă ninsori abundente, viscol şi polei, se menţine până astăzi la ora 18.00. Nu plecaţi la drum către Mehedinţi, Olt, Dolj, Teleorman, Giurgiu, Constanţa, Argeş, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Gorj şi Vâlcea. Circulaţia pe drumurile naţionale din aceste judeţe ar putea fi restricţionată. „Situaţia se poate schimba de la o oră la alta, aşa că este mai bine să evitaţi deplasările", spun reprezentanţii Comandamentului de Iarnă. Nici varianta de a folosi trenul pentru deplasări nu mai este foarte sigură. O sută de trenuri au fot anulate în zona de sud şi sud-est a ţării, iar în prezent se circulă cu 90% din trenurile programate pentru o zi normală. În Gara de Nord din Bucureşti, 13 trenuri au întârzieri peste 80 de minute, iar ruta Bucureşti-Istanbul a fost închisă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din Bulgaria.

La Autogara Obor din Bucureşti au fost sistate toate transporturile până pe 8 februarie, iar la autogara Militari, numai câteva firme mai efectuează curse. Autostrada Soarelui este în continaure blocată. Lucrurile stau ceva mai bine pe A1 (Bucureşti-Piteşti) şi pe DN1. „Spre Sibiu şi Braşov se circulă destul de bine", au anunţat reprezentanţii Comandamentului de Iarnă.

Rămân închise următoarele drumuri naţionale şi autostrăzi:
1. A2
2. DN 1D Albeşti - Urziceni
3. DN 22 Râmnicu Sărat - Băile şi Măcin - Tulcea - limita cu judeţul Constanţa
4. DN 23A Gologanu - Ciorăşti
5. DN 23B Măicăneşti - Ciorăşti
6. DN 2C Costeşti - Slobozia
7. DN 2N Bogza - Jitia
8. DN 2R Jitia - Vintileasca
9. DN 2B Buzău - Galaţi - frontiera cu Republica Moldova
10. DN 11A Bârlad - Oneşti
11. DN 2D Focşani - limita cu judeţul Covasna
12. DN 2M Focşani - Odobeşti - Coasa
13. DN 23 Focşani - Brăila
14. DN 2L Tişiţa - Panciu
15. DN 24 Tişiţa - Vaslui
16. DN 2 Bucureşti - Adjud
17. DN 25A Fundeni - Năneşti
18. DN 2G Bacău - Comăneşti
19. DN 2F Bacău - Vaslui
20. DN 5A blocat în localitatea Izvoarele între km 22 şi km 25
21. DN 24C Vânători - Rădăuţi Prut
22. DN 15D Piatra Neamţ - Roman - Negreşti
23. DN 24A Murgeni - Huşi
24. DN 10 Buzău - Braşov
25. DN 1A Vălenii de Munte - Săcele
26. DN 7C Curtea de Argeş - Piscu Negru
27. DN 71 Moroieni - Sinaia
28. DN 22B Brăila - Galaţi
29. DN 24D Bârlad - Cuca - Tuluceni
30. DN 26A Oancea - frontieră cu Republica Moldova
31. DN 2A Urziceni - Hârşova
32. DN 31A Olteniţa - Mănăstirea
33. DN 3A Lehliu - Feteşti
34. DN 3B Călăraşi - Feteşti - Giurgeni Vadu Oii
35. DN 3 limită judeţ Ilfov - Călăraşi
36. DN 4 limită judeţ Ilfov - Olteniţa
37. DN 21 Brăila - Slobozia - Călăraşi
38. DN 25 Tecuci - Şendreni
39. DN 26 Galaţi - Oancea - Murgeni
40. DN 31 Cuza Vodă - Olteniţa
41. DN 41 Olteniţa - Daia
42. DN 1B Ploieşti - Mizil - Buzău
43. DN 21A Bărăganu - Ţăndărei
44. DN 22A Cataloi - limita cu judeţul Constanţa
45. DN 22D Măcin - Două Cantoane
46. DN 22E Brătianu - Gărvan
47. DN 22F Horia – Nalbant

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

conditiile-de-vreme-severa
DorohoiNews.ro, 08-02-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro