Atenţie! Cod galben de vânt puternic

2 mar. 2012, Informatii utile
Atenţie! Cod galben de vânt puternic

Meteorologii au emis o avertizare „COD GALBEN” de vânt puternic pentru intervalul 3 martie, ora 02:00 - 3 martie, ora 21:00.

În regiunile estice (Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi Covasna, Buzău Brăila, Tulcea şi Constanţa), precum şi în Carpaţii Meridionali şi Orientali vântul va prezenta intensificări susţinute. Vitezele la rafală vor depăşi 55...70 km/h, iar în zona montană înaltă 80...90 km/h.

În zonele atenţionate vor fi precipitaţii slabe cantitativ, predominant ninsori, local şi temporar viscolite. Unele intensificări ale vântului se vor semnala local şi în celelalte regiuni.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor prognozate, meteorologii Administraţiei Naţionale de Meteorologie vor actualiza prezentul mesaj prin avertizări meteorologice ulterioare. (DorohoiNews.ro)

Sursa: DorohoiNews.ro