Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

curatenie-la-domiciliu

Toate mămicile ştiu ce provocare este să menţii o casă curată, deci ceea ce cu toţii numim curăţenie la domiciliu atunci când ai copii mici. Nici n-ai apucat bine să termini curăţenia la domiciliu, că princhindeii vin şi par ca strică toată ordinea în urma ta. Jucăriile pe care abia le-ai strâns sunt împrăştiate prin toată casa, la fel şi cărţile, creioanele de colarat şi planşele. Sună cunoscut, nu? Dar nu e motiv de supărare, copiii sunt copii şi vor învăţa ei la un moment dat să strângă şi să te ajute la curăţenia camerei lor.

Iată câteva sfaturi care îţi vor fi de ajutor pentru a menţine curăţenia la domiciliu. Iar unele dintre activităţi le poţi face chiar împreună cu cei mici, astfel încât această activitate să devină ceva amuzant şi constructiv pentru toată lumea, inoculându-i copilului ca are şi obligaţii şi că toţi membrii familiei sunt egali când vine vorba de a menţine ordinea atât de necesară unei atmosfere plăcute şi sănătoase acasă.
 
Curăţenia la domiciliu – sfatul 1: Sortează
Sortează, depozitează, dăruieşte, aruncă. În această activitate îi poţi antrena şi pe cei mici. Strânge în mijlocul camerei toate jucăriile şi sortaţi împreună: jucăriile cu care se vor juca în viitorul apropiat, jucăriile de care s-au plictisit dar vor să le păstreze, jucăriile de care s-au plictisit şi nu vor să le păstreze (pe care le puteţi da altor copii) şi jucăriile care trebuie aruncate. În acest fel îi veţi învăţa pe copii să fie organizaţi şi, în acelaşi timp, îi învăţaţi să dăruiască celor mai puţin norocoşi decât ei.
 
Curăţenia la domiciliu – sfatul 2: Motivează
Copiilor nu prea le pasă dacă trăiesc în dezordine sau în curăţenie. Copiii nu vor reacţiona până când nu vor conştientiza faptul că este responsabilitatea lor. Părinţii trebuie să le explice celor mici că fiecare are bucăţica lor de care trebuie să aibă grijă să fie în ordine. Mami îi arată cât de ordine  este, de exemplu, în bucătărie, iar tati, cât de aranjat este garajul. Dacă şi copilul va reuşi să-şi menţină curată camera timp de X zile va primi o recompensă surpriză. Reversul medaliei? Fiecare jucărie care nu este la locul ei se va „supăra” şi va dispărea pentru o perioadă de timp.
 
Curăţenia la domiciliu – sfatul 3: activităţi pe vârste
În funcţie de vârstă, sunt multe activităţi la care copiii mici vă pot ajuta în gospodărie. În acest fel, îi veţi încuraja să fie responsabili. Mai mult, se vor simţi importanţi pentru că sunt implicaţi în activităţile „oamenilor mari”.

Iată câteva exemple:


18 luni – 2 ani
- strânsul rufelor murdare şi depozitarea în coşul special
- asortarea şosetelor
- strânsul mesei (obiecte care nu se sparg sau nu taie)
- aruncarea gunoiului la coş

3-5 ani
- ştersul geamurilor (atenţie să nu fie deschise, iar soluţia de curăţat să fie ecologică). Întotdeauna un adult trebuie să supravegheze.
- aranjatul/curăţatul mesei
- aşezarea vaselor murdare în chiuvetă/maşina de spălat vase
- sortarea hainelor pentru maşina de spălat
- sortarea hainelor pentru fiecare membru al familiei
- ştergerea prafului cu o cârpă uscată
- aranjatul cărţilor în bibliotecă pe rafturile la care ajunge fără să fie nevoit să se caţere

5-7 ani
- spălatul pardoselei
- dusul gunoiului
- măturat
- aranjatul patului
- sortarea alimentelor şi aranjarea lor în debara/frigider. Sursa: sfatulparintilor.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

curatenie-la-domiciliu
DorohoiNews.ro, 25-04-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa
Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și caută persoane serioase și motivate pentru ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal
Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajăm personal. Relații la telefon: 0747677372

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Vând teren în Horlaceni

Vând teren în Horlaceni
Vând teren în Horlaceni detalii tel. 0757245186

Garsonieră de vânzare

Garsonieră de vânzare
Vând garsonieră in cartierul Plevna in spate la spitalul municipal zona liniștită fara trafic ...

Vând apartament cu 2 camere situat în centru

Vând apartament cu 2 camere situat în centru
Vând apartament cu 2 camere situat în centru, strada Sașa Pană nr.2, bl.2, sc.D, ap.47, ...

Se caută personal pentru croitorie

Se caută personal pentru croitorie
Se caută personal pentru croitorie cu experiență, produsele vor fi fabricate fără tipar. Detalii ...

Vând centrală de lemne

Vând centrală de lemne
Vând centrala pe lemne 25KW cu tot cu instalație se racordare și pompe de recirculare. Nr. de ...

Condoleanțe familiei îndurerate

Condoleanțe familiei îndurerate
Regretam nespus trecerea in nefiinta a dnei profesoare Puscasu Aurelia. Condoleante familiei indurerate. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro