Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

traim 160 ani

Nu atingem această varstă din cauza tutunului, a alcoolului a painii albe şi a stresului.
Orice om e conceput să trăiască 160 de ani, susţin geneticienii de la Academia Rusă de Ştiinţe Medicale. Viciile şi stresul fac însă ca speranţa medie de viaţă pe glob să fie de 70-85 de ani. Viciile, mâncarea modificată genetic pe care aproape nu avem cum să o evităm, stresul cotidian şi poluarea din marile oraşe scurtează simţitor din “traseul” fiecărui om, la unii mai mult, la alţii mai puţin.
Diferenţa este dată de amploarea abuzurilor asupra propriului corp, dar şi de rezistenţa celulelor la fiecare “atac”. Organismul uman se transformă la fiecare şapte ani, îndeplinind, astfel, un ciclu de dezvoltare, scrie libertatea.ro.Din acest motiv, periodic ni se schimbă fizionomia, construcţia corpului, ne maturizăm şi, în final, îmbătrânim. Este un proces natural. Biologii şi geneticienii au demonstrat că organismul nostru poate îndeplini circa 22 de astfel de cicluri, adică are durată de viaţă de aproape 160 de ani. Faceţi-vă pâinea în casă
Din cauza stilului de viaţă însă, perioada la care se produce maturizarea sau deteriorarea celulară se poate scurta, cu alte cuvinte îmbătrânim mai repede. Din acest motiv, unii oameni mor mai tineri, alţii mai în vârstă. Principala soluţie pe care specialistul o vede pentru a avea o viaţă lungă şi sănătoasă este adoptarea unui stil de viaţă echilibrat, în zone nepoluate, o alimentaţie potrivită şi eliminarea totală a viciilor. Orientarea spre alimentele netratate chimic şi nemodificate genetic nu trebuie să rămână doar o modă, ci să însemne normalitate. Faceţi- vă pâine în casă, dacă se poate neagră şi evitaţi marile aglomerări urbane.
Tutun Fiecare pachet scurtează viaţa cu 4 zile
Un fumător care consumă în medie un pachet de ţigări pe zi rămâne cu o speranţă de viaţă extrem de scăzută. Asta pentru că 20 de ţigarete zilnic scurtează viaţa cu patru zile. Un calcul simplu arată că în 20 de ani de viciu, o persoană îşi consumă 80 de ani. Nici un organ sau parte a corpului nu scapă de atacul substanţelor din ţigări.
Alcool Peste 100 ml pe zi scurtează viaţa cu două zile
Alcoolul în exces produce pagube semnificative. Consumul zilnic a mai mult de 100 ml de licoare bahică ne ia două zile din anii pe care îi avem de trăit. Vinul este o băutură recomandată de medici pentru că are o cantitate mare de rezveratrol (substanţă aflată în bobul de strugure), care reglează funcţionarea inimii şi circulaţia sângelui. Alcoolul care se consumă acum, aproape artificial, tratat chimic, ajunge să facă ravagii în organism.
Pâinea albă şi mămăliga Consumul regulat ne ia 10 ani din viaţă
Pâinea albă şi mămăliga consumate în mod regulat ne reduc viaţa cu 10 ani. Asta din cauza pesticidelor, a îngrăşămintelor chimice cu care materia primă (grâul sau porumbul) a fost tratată, dar şi a metodelor nocive de preparare şi de păstrare. Mălaiul degerminat este cea mai mare păcăleală! Practic, nu conţine aproape nimic hrănitor, ba mai mult, la eliminarea germenelui din bobul de porumb se folosesc mai multe substanţe dăunătoare.
Stres şi poluare Viaţa în marile oraşe ne taie 6 ani
Viaţa în marile centre urbane este nocivă. Aerul poluat inhalat de o persoană cu dezvoltare normală reduce viaţa acesteia cu până la şase ani. Reziduurile din combustibili şi praful pătrund în plămâni, iar de acolo, prin sânge, ajung să afecteze toate organele. Stresul deteriorează, în primul rând, celulele nervoase, dar ajunge «să ne pună în piuneze» şi ficatul, să ne perturbe şi funcţionarea inimii sau a rinichilor. (DorohoiNews.ro)


 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

traim 160 ani
DorohoiNews.ro, 28-11-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Cumpăr apartament 2 camere

Cumpăr apartament 2 camere
Ofer 50 - 80 000 euro, pentru apartament de două camere, decomandat, maxim etajul 2, în zona centrală, ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi este alături de doamna ...

Vând casă în Dorohoi

Vând casă în Dorohoi
De vânzare două case situate în aceeași curte in municipiul Dorohoi str. Grigore Ghica ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibilă, preț 1500 lei Relatii la 0751763878

Vând teren intravilan în centrul satului Popeni

Vând teren intravilan în centrul satului Popeni
Vând teren intravilan in centrul satului Popeni. La 10 minute de Dorohoi.Pe teren este momentan ...

Ofer spre închiriere spațiu în suprafață de 200 mp

Ofer spre închiriere spațiu în suprafață de 200 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață de 200 mp., în Dorohoi, strada Oborul nou ...

Ofer spre închiriere apartament în zonă ultra-centrală

Ofer spre închiriere apartament în zonă ultra-centrală
Închiriez apartament cu două camere, etajul 1, utilat și mobilat complet, situat pe strada Prieteniei. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro