Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

senzor-presiune

Obligativitatea se aplică doar modelelor noi, care vor fi lansate pe piaţa europeană după această dată, nefiind vorba de o regulă care să afecteze maşinile aflate deja în circulaţie. Şi, foarte important, noua reglementare UE nu are nici o legătură cu legea cauciucurilor de iarnă!

Noua reglementare europeană a fost anunţată încă din noiembrie 2010, ca un amendament la regulamentul numărul 64, privind roţile de rezervă, pneurile run-flat şi sistemele de monitorizare a presiunii din pneuri.

Practic, conform reglementărilor europene, începând cu 1 noiebrie 2012 orice model nou lansat pe piaţa auto europeană va fi obligat să aibă în dotarea standard un sistem de monitorizare a presiunii în pneuri. Atenţie, a nu se confunda ”model nou” cu orice maşină nouă - de exemplu, această lege nu se aplică noutăţilor lansate deja la Salonul Auto Paris 2012.

Este vorba despre aceleaşi obligaţii ca şi în cazul impunerii ABS-ului standard sau a airbagurilor frontale ori, cel mai recent exemplu, a sistemului electronic de control al stabilităţii, în general cunoscut drept ESP.

Din ce în ce mai mulţi producători auto au început să ofere chiar şi standard acest sistem de câţiva ani încoace, iar preţurile în cazul dotării opţionale nu sunt foarte mari, mergând de la câteva zeci de euro până la maximum 100-200 euro (unii producători oferă în pachete de dotări acest sistem).

Există încă destule modele care nu beneficiază nici măcar opţional de acest sistem, în general fiind vorba despre maşini urbane sau de clasă compactă (Dacia, de exemplu, nu are pe lista de opţiuni un astfel de sistem pentru nici un model din gamă).

Însă acest lucru se va schimba de la 1 noiembrie 2014, când orice model nou vândut pe piaţa auto din UE va fi obligat să beneficieze standard de un astfel de sistem de monitorizare a presiunii în pneuri.

Măsura UE este justificată prin diverse studii, care arată că sistemele de monitorizare a presiunii din pneuri cresc gradul de siguranţă în trafic, dar contribuie şi la reducerea consumului de combustibil, avantaje pe care şoferii nu le iau în seamă în general.

Pentru moment, Uniunea Euopeană nu a luat nici o decizie privind maşinile aflate deja în circulaţie, deci nu trebuie să intrăm în panică privind o astfel de obligativitate - nu e aceşai lucru cu legea pneurilor de iarnă, de exemplu, care se aplică tuturor maşinilor în circulaţie.

Totuşi, recomandarea noastră este să luaţi în calcul un astfel de sistem de monitorizare a presiunii în pneuri dacă vreţi să cumpăraţi o maşină nouă, preţurile acestor opţiuni nefiind prohibitive, mai ales raportat la avantajele pe care le oferă. Sursa: promotor.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

senzor-presiune
DorohoiNews.ro, 30-10-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj. ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă să îngrijesc o bătrână extern sau să am grijă de un copil! Număr ...

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Cu profundă durere şi cu inimile apăsate de tristețe, colectivul Colegiul Național „Grigore ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro