Condiţiile meteorologice potrivnice pot cauza multe probleme atât pietonilor cât şi şoferilor. Zăpada şi polieul sunt două dintre cele mai întâlnite motive a producerii accidentelor în perioada de iarnă.
Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o avertizare tip COD GALBEN de : precipitaţii abundente, intensificări ale vântului, viscol și polei, fiind începând de sâmbătă, 15 decembrie 2012, ora 18:00, până luni, 17 decembrie, ora 10:00.
În intervalul menţionat, vor fi precipitaţii în toate regiunile. În vestul şi nord-vestul ţării se vor cumula local 20...25 l/mp şi izolat 30 l/mp. În Banat, Crişana şi Dobrogea vor predomina ploile, iar în Maramureş, Transilvania, Muntenia, sudul Moldovei şi al Olteniei vor fi precipitaţii mixte şi local se va produce polei.
În cea mai mare parte a Moldovei şi a Olteniei şi în zona montană va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, depăşind la rafală
50...60 km/h. Va fi viscol la munte, în Moldova şi local în Transilvania.
În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor prognozate, meteorologii vor reveni prin avertizări meteorologice ulterioare.
Având în vedere această avertizare meteorologică emisă de ANM, Administraţia Locală a municipiului Dorohoi face apel către cetăţeni să nu părăsească locuinţele decât pentru urgenţe şi mai ales să evite deplasările din localitate deoarece se va forma polei, iar vântul va viscoli din nou zăpada!!! (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
Avertizare de polei şi viscol! Administraţia Locală a municipiului Dorohoi face apel către cetăţeni
15 dec. 2012, Informatii utilef
Sursa: DorohoiNews.ro



















