Studenţii vor beneficia într-un an şcolar, pentru transportul feroviar, de 24 de călătorii simple cu reducere de 50% din tariful trenurilor interregio, clasa a II-a.
Potrivit unui proiect al Ministerului Transporturilor, şi elevii din învăţământul obligatoriu şi liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul pe calea ferată şi cu metroul.
Eliberarea biletelor de călătorie şi a abonamentelor lunare pentru elevi şi studenţi, cu tarife reduse cu 50%, se face contra cost, în baza carnetelor de elev sau a legitimaţiei de student pentru reducere transport. Acestea trebuie vizate la zi pentru anul şcolar în curs de către conducătorii instituţiilor de învăţământ.
Veste bună pentru studenţi şi elevi de la CFR
22 ian. 2013, Informatii utilef
Sursa: DorohoiNews.ro



















