Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

tineri_mobile

Oamenii de ştiinţă continuă cercetările pe marginea efectelor pe care telefonul mobil le poate avea asupra utilizatorilor. Cercetări efectuate în aproximativ 15 ţări au arătat că folosirea excesivă a telefonului mobil poate creşte riscul de cancer. Riscul există chiar şi dacă mobilul este folosit doar 15 minute în fiecare zi.

Potrivit lui Elizabeth Cadis, coordonatoarea unui studiu realizat anul trecut, cei care au vorbit la telefon peste 15 minute zilnic, timp de 15 ani, au un risc de 72 de ori mai ridicat de a face cancer, comparativ cu cei care nu utilizează telefonul mobil.  „Cea mai mare problemă este că vom vedea adevăratele consecinţele abia peste câţiva ani, după zeci de ani de utilizare a telefoanelor mobile!”, a declarat, la rândul său, dr. Keith Black, şeful secţiei Neurologie de la Centrul Medical Cedars-Sinai din Los Angeles.

Telefonul mobil coace creierul precum cuptorul cu microunde
Specialiştii de la Agenţia Internaţională de Cercetări în domeniul Cancerului au făcut în 2011 câteva măsurători pentru a determina volumul de radiaţii de telefonul mobil. Radiaţiile solare, de exemplu au volumul 55; razele X sau razele gama emit ratiaţii ionizante, cu volum 75-78. În volumul 80 se înscriu radiaţiile non-ionizante emise de câmpuri electromagnetice de frecvenţă redusă. În acestă categorie se înscriu telefoanele mobile, ca şi cuptoarele cu microunde. „În termeni simplişti, ce fac microundele mâncărurilor din cuptor, asta face şi telefonul mobil creierului. Îl coace. Cum telefonul mobil este ţinut la ureche, pot fi afectate funcţiile cognitive şi de memorie ale creierului, lobii temporali ai creierului fiind în apropierea zonei urechii”, explică dr. Black. Cu alte cuvinte, pe lângă riscul de a dezvolta tumori canceroase, mai există şi riscul afectării capacităţilor cognitive şi de memorie.

Pericolul este cu atât mai mare la copii, întrucât craniul lor este mai subţire, deci radiaţiile pot pătrunde mai uşor. În plus celulele se divid mai repede, iar impactul radiaţiilor poate fi mult mai mare”, a adăugat dr. Black.

Telefonul mobil, la fel de riscant ca fumatul şi asbestul
La rândul lor, Agenţia Europeană de Mediu, avertizează, în urma efectuării mai multor studii, că telefonul mobil poate fi introdus în categoria de risc asupra sănătăţii populaţiei, aşa cum sunt fumatul, asbestul şi benzina cu plumb. Mai mult, în cadrul instituţiei s-a trimis un memo către toţi angajaţii pentru a reduce utilizarea telefonului mobil. “Dezvoltarea cancerului, în special cel la nivel cerebral – ia ceva vreme. Este o idee bună să avertizezi oamenii asupra pericolului expunerii pe termen lung la radiaţiile emise de telefonul mobil”, a declarat dr. Henry Lai, profesor-cercetător în bioinginerie la Universitatea din Washington.

Potrivit datelor unui studiu realizat în 2010, persoanele analizate, utilizatoare de telefon mobil în ultimii 10 ani şi chiar mai mult, şi-au dublat riscul de a dezvolta ceea ce poartă denumirea de gliom – varietate de tumoare a sistemului nervos central (encefal sau măduva spinării), dezvoltată pe seama celulelor gliale (celule care asigură protecţia şi nutriţia celulelor nervoase). Gliomul se grupează în diferite tipuri de tumori cerebrale, benigne (astrocitom, oligodendrogliom) sau maligne (gliobastom).
Un alt studiu realizat de Institutul American pentru Sănătate relevă faptul că după o utilizare de 50 de minute a telefonului mobil se remarcă o creştere a activităţii creierului, dar nu s-a descoperit legătura directă dintre radiaţiile telefonului mobil şi stimularea activităţii cerebrale.

Reprezentanţii companiilor de telefonie nu sunt convinşi de aceste studii şi susţin că registrele din spitale în ceea ce priveşte cancerul nu arată nici o legătură clară apărută de-a lungul timpului între această boală incurabilă şi utilizarea telefonului mobil.

Cu toate acestea, unii producători de telefoane mobile avertizează în cartea tehnică a aparatului despre utilizarea frecventă a telefonului mobil. Unii producători recomandă ţinerea aparatului la cel puţin 15 mm de corp, în timp ce alţii la 25 mm. De asemenea ei mai recomandă utilizarea sistemelor handsfree, precum şi apelarea la SMS în locul convorbirilor.

Totodată este de evitat utilizarea telefoanelor mobile în zone fără acoperire sau cu semnal slab, lifturi etc. deoarece lipsa semnalului atrage după sine producerea mai multor radiaţii în încercarea telefonului de a capta semnalul. (Sursa CNN.com)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

tineri_mobile
DorohoiNews.ro, 27-01-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament decomandat cu două camere, etaj intermediar, în zona centrală a municipiului ...

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA
Suntem alaturi de nasii NINA si LIVIU GHERASIM,in aceste clipe grele cand mama Aurica a trecut la cele ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro