Afinul de cultură sau afinul cu tufă înaltă (Vaccinium corymbossum) se deosebește de îndrăgitul arbust pe care îl întâlnim în excursiile noastre montane (Vaccinium myrtillus) atât prin înălțimea și vigoarea tufei – 1,5 și peste 2 metri înălțime cu o bogată ramificație de la nivelul solului cât mai ales prin mărimea, dulceața și aroma deosebită a fructelor. I se mai spune și afin american deoarece a fost inițial importat de peste ocean, mai apoi extinzându-se în toată Europa. Varietățile de afin american sunt numeroase, cele mai frecvent întâlnite fiind clasificate în 3 mari categorii:
    - Afinii cu coacere timpurie (început de iulie) - soiurile Duke, Reka, Patriot
    - Afini cu coacere la mijlocul sezonului (iulie-august)–soiurile Bluecrop, Blueray, KaBluey
    - Afini cu coacere târzie (sfârșit de august) – soiurile Aurora, Elliot, Jersey

Fructele de afin sunt cunoscute pentru importantele calități fitoterapeutice pe care le au în afara gustului și aromei deosebite. Se pot folosi sub mai multe forme - ceai, dulceata sau afinata. Ceaiul din fructe uscate de afine si frunze, care are un gust excelent, se foloseste cu succes in infectiile gastrointestinale.

In cazul unei indigestii sau al diareei, s-a constatat ca afinata este un remediu miraculos. Pe langa faptul ca este deosebit de placuta la gust, dulceata de afine este foarte buna pentru alimentatia copiilor, pe care-i fereste de rahitism sau ii fortifica dupa boli mai grele ale aparatului respirator, precum bronsita, tuse convulsiva etc. Dar marele punct forte al afinului este acela că ajută semnificativ la scăderea glicemiei, consumul fructelor de afini fiind deosebit de indicat diabeticilor.
   
Cultura afinului nu este deloc dificilă. Singura pretenție a acestei specii montane este aciditatea și un grad mare de afânare a solului, motiv pentru care, în cazul în care solul din grădină nu este acid, se plantează într-un substrat alcătuit din turbă roșie în amestec cu compost și rumeguș de răsinoase. Întrucât, prin udări cu ape alcaline (așa cum sunt majoritatea apelor și a solurilor din județul Botoșani), aciditatea substratului se diminuează, la intervale de  2-3 ani se procedează la re-acidifierea solului în jurul plantei prin încorporarea de turbă roșie, ace sau rumeguș de rășinoase sau amendamente chimice (de.ex.SUAMINO). Afinul se fertilizează cu îngrășăminte specifice plantelor acidofile (la Grădina Verde în ultmii ani am folosit produsele de la Florovit), iar dacă vrem să evităm îngrășămintele chimice cu compost sau gunoi de grajd putred, dar atunci trebuie să avem în vedere o re-acidifiere mai frecventă a solului.
   
Tufele de afin se pot planta în gropi în care ne asigurăm asupra acidității solului (pH = 4 -4,5), pe biloane, sau și mai bine în ghivece de 20-50 de litri în care afinul rezistă fără probleme iarna. Să nu uităm că este o specie montană și tocmai e aceea rezistența la frig este garantată.
   
Pentru zona Dorohoiului și în general pentru tipurile de sol din județul Botoșani, recomandăm plantarea afinului în ghivece care pot fi un excelent element de decor pe terase, sau în găleți de 20-50 litri care se pot îngropa în pământ în grădină.

Autor: ing.Puiu Constantin - Pepiniera Grădina Verde - Click AICI

GALERIE FOTO