Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Hibiscus syriacus

Hibiscus syriacus, trandafirul sau zămoşiţa de Siria este un arbust destul de des întâlnit îndeosebi în regiunile mai secetoase ale ţării, fiind direct înrudit cu trandafirul chinezesc (Hibiscus rosa-chinensis) pe care majoritatea gospodinelor îl îngrijesc în interiorul locuinţelor.

Arbustul creşte înalt şi cu un port îngust, putând ajunge dacă nu se intervine cu tăieri, până la 3-4 metri înălţime. Este ales pentru realizarea gardurilor vii mai ales în situaţia în care se doreşte un gard viu înalt care să protejeze de privirile indiscrete ale trecătorilor sau a vecinilor. Răspunde bine la tundere, de aceea poate fi dirijat sub formă de gard viu sau condus sub formă de arbore cu trunchi, chiar arbore cu coroană umbrelă.

Acest arbust înfloreşte în a doua jumătate a verii, atunci când majoritatea tufelor şi-au scuturat deja florile şi îşi poate menţine pe ramuri podoabele sub forma unor trompete albe, mov sau chiar roşii, până toamna târziu, aproape de căderea brumelor. Frunzele şi florile de hibiscus sunt folosite în medicina naturistă, având proprietăţi în reducerea vâscozităţii sângelui, fiind totodată un puternic diuretic, antioxidant şi hipotensiv foarte bun. Este deasemeni bine de ştiut faptul că ceaiul de hibiscus poate ajuta în mod eficient la tratarea alcoolismului. Aşadar, în afara rolului de tufă decorativă sau gard viu, trandafirul de Siria este bine de îngrijit pe lângă casă pentru a avea la îndemână oricând elemente din farmacia naturii.

Trebuie să reţinem că acestui arbust îi plac foarte mult lumina şi căldura, de aceea îl vom planta în loc însorit, deschis, dar dacă se poate, ferit totuşi de curenţii reci ai iernii. Deşi iubeşte căldura, nu face mofturi prea mari în crivăţul din nordul Moldovei, de aceea nu trebuie să avem nici o reţinere atunci când îl alegem pentru decorul grădinii. Nu are pretenţii prea mari faţă de umiditate, tolerând cu eroism secetele prelungite. Cu toate aceste, în zilele caniculare, dacă îl vom vedea că se ofileşte, va trebui să îi turnăm măcar odată pe săptămână câte o găleată de apă la rădăcină. Fertilizanţii speciali pentru arbuşti îl vor îndemna să crească mai viguros, să înflorească mai abundent şi să menţină florile o perioadă mai lungă. Putem opta deasemeni, mai ales dacă dorim să folosim frunzele şi florile plantei pentru prepararea de ceaiuri medicinale, pentru fertilizarea naturală, cu gunoi de grajd  pe care îl vom aplica toamna târziu în jurul plantei (cam o găleată).

Tăierile se pot face pentru menţinerea formei geometrice a gardului viu sau pentru dirijarea în forma dorită a tufei. Din hibiscus nu vom putea realiza forme fanteziste aşa cum ne permite buxusul, lemnul câinesc, cununiţa sau forziţia, şi trebuie să reţinem că, cu cât îl vom tăia mai sever cu atât va înflori mai puţin. Dar poate fi tuns cu mare succes pentru formarea trunchiului şi obţinerea unor forme foarte asemănătoare cu acelea  a unor arbori adevăraţi.

Echipa noastră de grădinari vă stă la dispoziție.

Vă așteptăm la Grădina Verde !


Autor: ing.Puiu Constantin - Pepiniera Grădina Verde - Click AICI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Hibiscus syriacus
DorohoiNews.ro, 30-03-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând turbojet Bosh

Vând turbojet Bosh
Vand turbojet Bosch GHP 5-55 Professional dispozitiv spălare cu presiune. În poziţie verticală ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro