Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

mopede

La data de 19 ianuarie 2013, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea 203/2012 prin care se modifică Ordonanţa de Urgenţă 195/2002 ce reglementează circulaţia pe drumurile publice, noul text de lege prevăzând expres faptul că mopedele vor putea fi conduse pe drumurile publice numai cu permis de conducere.

Astfel, potrivit legii, începând cu 19 ianuarie 2013, persoanele care nu deţin permise de conducere din nicio categorie, trebuie sa susţină un examen teoretic si unul practic, pentru obţinerea permiselor din categoria "AM" "A1" si "B1" pentru mopede, scutere, ATV-uri si alte autovehicule dotate cu motoare de capacitate mică, a căror viteză de deplasare nu depăşeşte 45 de km/h, iar capacitatea cilindrică nu este mai mare de 50 de centimetri cubi.

Examenul pentru obţinerea permiselor de categorie "AM", "A1" si "B1" poate fi susţinut, conform legii, începând cu împlinirea vârstei de 16 ani şi implică susţinerea unei probe teoretice şi a unei probe practice. Proba practică, în acest caz, constă într-un test de îndemânare în conducerea vehiculului, susţinut în poligon.

Deşi precizările de mai sus au fost aduse la cunoştinţa publicului în numeroase rânduri, numărul persoanelor care continuă să conducă astfel de autovehicule pe drumurile publice, fără să deţină permis, este îngrijorător de mare.

Astfel, numai în luna iunie a.c., au fost depistate în trafic 18 persoane care conduceau mopede sau autocicluri, (între care doi minori de 15 ani), pe numele acestora fiind întocmite dosare de cercetare penală pentru conducere fără permis sau punerea în circulaţie a unor autovehicule neînmatriculate.

Instituirea obligativităţii sustinerii unui examen pentru obţinerea permisului de conducere în cazul conducătorilor de mopede (fapt ce implică însuşirea cunoştinţelor teoretice şi formarea abilităţilor practice necesare pentru obţinerea acestui permis de conducere) are ca scop reducerea numărului accidentelor de circulaţie cu implicarea acestei categorii de conducători auto.


DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

mopede
DorohoiNews.ro, 28-06-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro