Doi metri cubi de material lemnos confiscat pe un drum din județ

11 mar. 2025, Infractional
Doi metri cubi de material lemnos confiscat pe un drum din județ

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit, la data de 10 martie 2025,  pentru control pe drumul public, din comuna Știubieni, un autoturism condus de un tânăr, de 33 de ani,  din județul Suceava, care transporta material lemnos. 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta transporta aproximativ doi metri cubi de material lemnos, fără a deține aviz de însoțire, conform  prevederilor legale. 

Față de bărbat a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă, în valoare de 2.000 de lei, iar cantitatea de material lemnos a fost supusă confiscării. 

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!