Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

vin

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, împreună cu lucrătorii vamali au descoperit în autoturismul unui ieșean, ascunsă și nedeclarată, cantitatea totală de 80 litri de vin.

În data de 12 martie a.c., în jurul orei 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un ieșean în vârstă de 36 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperită cantitatea de 80 de litri de vin

Conform prevederilor legale, persoana au fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar bunurile, în valoare totală de peste 400 de lei au fost ridicate în vederea confiscării.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

vin
DorohoiNews.ro, 13-03-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)
Societate comercilă din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri). Se oferă seriozitate ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi,str. Duzilor. Relatii la tel: 0746190358

Vând Dacia Spring

Vând Dacia Spring
VAND DACIA SPRING, AN FABRICATIE 2022 , KM : 29000 , STARE PERFECTA, PROPRIETAR UNIC , BONUS SET CAUCIUCURI ...

Vând gospodarie 1800 mp cu 2 case

Vând gospodarie 1800 mp cu 2  case
Vand gospodarie in Comuna Corlateni str. Nucului, curte si gradina, 1800 mp, casa pe centura de beton ...

Casă de vânzare

Casă de vânzare
Casa cu doua camere cu suprafața utila de 52 mp. Situată în localitatea Broscauti str. 1 Decembrie ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Inchiriez apartament cu 3 camere , decomandat, etajul 1, centru , deasupra la banca BRD. , 300 euro pe ...

Vând teren extravilan

Vând teren extravilan
Vând teren situat în zona Dealul Mare, foarte aproape de Dorohoi, ideal pentru casă, livadă ...

Dumnezeu să o odihnească în lumina veșniciei!

Dumnezeu să o odihnească în lumina veșniciei!
Colectivul Școlii Gimnaziale Nr.1 Corlăteni regretă trecerea la cele veșnice a doamnei profesor Elena ...

Vând Toyota Yaris automată

Vând Toyota Yaris automată
Vând Toyota Yaris, cutie automată...amănunte în anunțul precedent. Preț: 4600 euro, negociabil. ...

Vând Logan 2020

Vând Logan 2020
Vand Logan II cu GPL 2020 telefon 0755615866

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro