Șofer BEAT, găsit cu mașina în șanț de polițiști. Care au fost urmările incidentului

14 mai 2025, Infractional
Șofer BEAT, găsit cu mașina în șanț de polițiști. Care au fost urmările incidentului

La data de 13 mai 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au identificat, pe drumul comunal DC 35 B, în comuna Călărași, un autoturism care se afla în șanțul de pe marginea drumului, iar conducătorul auto, un bărbat de 62 de ani, din județul Iași, era ieșit în afara acestuia.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 
1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Sursa: dorohoinews.ro