Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au oprit duminică 18 mai, pentru control, pe strada Împărat Traian, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 18 ani, din comuna Răchiți.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul respectiv avea numerele de înmatriculare provizorii expirate.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe strada Ștefan cel Mare, din orașul Săveni, un autovehicul condus de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Drăgușeni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autovehiculul respectiv avea inspecția tehnică periodică și asigurarea obligatorie expirate, iar remorca pe care o tracta nu era înmatriculată sau înregistrată.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat.
Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de peste 1.800 de lei.
Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.