Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

controale 02

Polițiștii rutieri au desfășurat, astăzi, 4 iulie 2025, o acțiune pentru verificarea legalității transportului de marfă, urmărind atât respectarea prevederilor legale în domeniu, cât și creșterea siguranței în trafic.

Astfel, au fost verificați conducătorii auto care efectuează transporturi rutiere de marfă, fiind verificate documentele acestora, starea tehnică a vehiculelor și respectarea timpilor de conducere, pauză și odihnă.

În cadrul activităților, a fost depistat un tânăr, de 33 de ani, din județul Ialomița, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe DJ208C. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat mai multe abateri de la legislația specifică, printre care conducerea fără utilizarea cardului de tahograf (care înregistrează timpii de conducere și odihnă) și depășirea duratei maxime de conducere continuă.

Acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare totală de 7.500 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus imobilizarea vehiculului pentru 9 ore, în scopul respectării perioadei de odihnă obligatorii.

În total, au fost verificați  peste 30 de conducători auto, iar în urma neregulilor constatate fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 14.000 de lei.

Reamintim faptul că respectarea legislației privind transportul de marfă nu este doar o obligație legală, ci și un factor important pentru siguranța rutieră. Conducătorii auto care nu respectă timpii de odihnă pot reprezenta un real pericol în trafic, din cauza oboselii acumulate și a diminuării capacității de reacție.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

controale 02controale 01controale 04controale 05controale 07controale 09controale 08controale 10
DorohoiNews.ro, 04-07-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Texty Garments Dorohoi angajează paznic

Texty Garments Dorohoi angajează paznic
SC TEXTY GARMENTS DOROHOI angajeaza paznic (cu atestat)! Mai multe detalii la nr de telefon 0743754299 

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

DANIVAS solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul „Secție debitare material lemnos și fabricare peleți ...

DANIVAS solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul „Secție debitare material lemnos și fabricare peleți și brichete”
SC DANIVAS SRL solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul SECȚIE DEBITARE MATERIAL ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre inchiriere apartament cu doua camere decomandate,in Dorohoi,str.Duzilor. Relatii la telefon ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vând 1500 mp teren intravilan in centrul satului Popeni la 10 minute de Dorohoi.Pe teren este o ...

Teren de vânzare

Teren de vânzare
Vând teren intravilan în suprafață de 9450 mp , situat în localitatea Iezer , comuna ...

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro