Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au surprins cu aparatul radar, pe DN 29 C, în localitatea Varfu Câmpului, un autoturism care se deplasa cu aproximativ 200 de km/h.
Aceștia au efectuat semnal de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea. S-a pornit în urmărirea sa, iar în localitatea Cucorăni, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a întrat în șanțul de pe marginea drumului.
În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea conducătorului auto, este vorba despre o femeie de 37 de ani, din județul Suceava.
Acesta nu se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar la controlul documentelor nu au fost constatate nereguli.
Femeia se afla singura în autoturism și a suferit leziuni minore, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Fata de aceasta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare totală de 8.100 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru 300 de zile.
Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.