Reținut după ce a fost depistat în timp ce conducea un tractor în stare de ebrietate și cu permisul anulat de trei ani

28 iul. 2025, Infractional
Reținut după ce a fost depistat în timp ce conducea un tractor în stare de ebrietate și cu permisul anulat de trei ani

La data de 27 iulie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 49 ani, din comuna Rădăuți-Prut, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 25 iulie 2025, a fost depistat pe drumul național, din localitatea Rădăuți-Prut, în timp ce conducea un tractor, deși avea permisul anulat din anul 2022 și o concentrație de 0,76 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost introdus în centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Sursa: dorohoinews.ro