Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La data de 20 august 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 53 de ani, din comuna Curtești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de camătă.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, în perioada mai-iulie 2025, ar fi împrumutat sume cuprinse între 500-2.500 de lei, mai multor persoane din județul Botoșani, pentru care ar fi perceput dobânzi de 100 de lei pe zi, activitate desfășurată ca îndeletnicire și fără a fi autorizat în acest sens.
Polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la imobile, aparținând persoanei bănuite de comiterea faptei, prilej cu care au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă de interes în cauză, respectiv înscrisuri și telefoane mobile.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.