Dosare penale pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice

8 sept. 2025, Infractional
Dosare penale pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice

La data de 7 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Copălău, s-ar fi produs un accident rutier.

Polițiștii s-au deplasat la locul indicat, iar la scurt timp, au identificat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile.

Întrucât conducătorul auto (un tânăr de 24 ani, din localitatea Chițoveni) emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămarea corporală din culpă.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, pe drumul public din localitatea Bucecea, un autoturism condus de un tânăr, de 25 ani, din aceeași localitate.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Sursa: dorohoinews.ro