Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Droguri_2

La sfârșitul săptămânii trecute, echipajele de jandarmerie aflate în executarea misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în diferite zone din municipiul Botoșani au depistat trei bărbați care aveau asupra lor produse vegetale mărunțite cu miros înțepător, susceptibil a face parte din categoria substanțelor interzise cu efect psihoactiv.

Controlul corporal preventiv efectuat de jandarmi a confirmat suspiciunile existente, iar produsele vegetale ambalate în folie metalică sau sub formă de țigări confecționate artizanal au fost ridicate în vederea confiscării.

În baza celor constatate, jandarmii  au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, care vor fi înaintate către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.

Amintim cetățenilor că deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, constituie infracțiune și este pedepsită cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă, conform prevederilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Conform aceluiași act normativ, în cazul deținerii de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, pedeapsa se majorează si constă în închisoare de la șase luni la trei ani, la fel ca și pentru îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin orice mijloace.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Droguri_2Droguri_1
DorohoiNews.ro, 15-09-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate
Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate, complet mobilat, etaj III, centrală ...

Sincere condoleanțe

Sincere condoleanțe
Societatea Culturală „Dorohoi", alături de doamnele de la „Șezătoarea din Bibliotecă", ...

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică
Apartament 2 camere situat in zona Piata Mica / Plevna , cu o suprafata de 47 mp , model decomandat . ...

Vând teren loc de casă

Vând teren loc de casă
Vând teren loc de casă, grădină cu anexă și pădure în loc. Văculești. Rel. la tel. ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro