Șoferiță din Hilișeu-Horia depistată de polițiștii dorohoieni cu autorizație de circulație provizorie expirată

16 oct. 2025, Infractional
Șoferiță din Hilișeu-Horia depistată de polițiștii dorohoieni cu autorizație de circulație provizorie expirată

La data de 15 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, în municipiul Dorohoi, un autoturism condus de către o tânără, de 22 de ani, din comuna Hlișeu-Horia.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că valabilitatea autorizației de circulație provizorie eliberată figurează ca fiind expirată din luna septembrie a.c.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Sursa: DorohoiNews.ro