Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La data de 19 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a patru tineri, cu vârstele cuprinse între 31 și 19 ani, din județul Botoșani, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și furt.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că aceștia, la data de 9 noiembrie, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul Botoșani, pe fondul unui conflict spontan, ar fi provocat scandal și ar fi lovit victimele, doi bărbați, de 54 și 40 de ani, din comuna Curtești, provocându-le leziuni fizice.
Totodată, persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi agresat și un tânăr, de 24 de ani, care ar fi încercat să intervină pentru aplanarea conflictului și care a sesizat forțele de ordine.
Cei patru tineri au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.