Bărbat arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție

21 nov. 2025, Infractional
Bărbat arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție

La data de 20 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 62 de ani, din județul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție. 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, ar fi încălcat obligațiile impuse prin ordinul de protecție emis de o instanță de judecată, prin care i se interzicea să se apropie de soția sa și de mama acesteia la o distanță mai mică de 200 de metri. 

Bărbatul a fost prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, iar, în aceeași zi față de acesta a fost emis mandatul de arestare pentru 30 de zile.

Sursa: DorohoiNews.ro