Bărbat din Hilișeu-Horia depistat în timp ce transporta un animal, pentru vânzare, fără a deține documente

20 feb. 2026, Infractional
Bărbat din Hilișeu-Horia depistat în timp ce transporta un animal, pentru vânzare, fără a deține documente

La data de 19 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni – Formațiunea Rutieră au oprit pentru control, în localitatea Săveni, o autoutilitară condusă de către un bărbat, de 48 de ani, din comuna Hilișeu - Horia.

În urma activităților desfășurate, s-a stabilit faptul că bărbatul transporta un animal, în vederea comercializării, fără a deține documentele sanitar-veterinare.

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă 10.000, fiind dispusă măsura complementară de confiscare a autoutilitarei.

Totodată, reprezentații din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentară s-au deplasat la fața locului și au procedat la confiscarea animalului.

Sursa: DorohoiNews.ro