Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pol_3

La data de 21 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurale nr. 4 Dorohoi, nr. 6 Pomârla și jandarmi au organizat o acțiune pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea infracţiunilor stradale, pe raza municipiului Dorohoi, precum şi a comunelor limitrofe.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate aproximativ 100 de persoane și au fost oprite pentru verificare, 92 de autoturisme iar în urma neregulilor constate, polițiștii au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9.000 de lei.

Dintre sancțiuni, una a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
 
De asemenea, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.

La data de 18 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu polițiștii din cadrul Secțiilor de Poliție Rurale nr. 4 Dorohoi, nr. 6 Pomârla și nr. 5 Mihăileni au desfășurat o acțiune pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică și prevenirea accidentelor rutiere, pe raza municipiului Dorohoi, precum şi a zonelor limitrofe.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate aproximativ 90 de persoane și verificate 71 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9.000 de lei.

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier.

În același context, au fost reținute 2 permise de conducere.

La acțiune am beneficiat și de sprijinul jandarmilor.

În noaptea de 21 spre 22 martie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Botoșani, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Acțiuni Speciale, polițiști rutieri, precum și efective din cadrul subunităților teritoriale au desfășurat o acțiune amplă pe raza întregului județ, pe linia prevenirii și combaterii faptelor comise cu violență în segmentul stradal.

Pe parcursul activităților, au fost legitimate peste 1.000 de persoane și oprite pentru control, 400 de autoturisme, fiind testați cu aparatele etilotest și drugtest 160 de conducători auto.

De asemenea, polițiștii au efectuat controale la 54 de localuri publice, pentru verificarea respectării normelor legale în vigoare. În urma neregulilor constate, au fost aplicate 236 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 200.000 de lei.

Dintre sancțiuni, 173 au fost aplicate pentru abaterile comise la regimul rutier, 49 de sancțiuni au vizat nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Mai mult decât atât, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 35.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind confiscată suma de peste 3.000 de lei, bani nefiscalizați.

În același context, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor și 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea HGR 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor.

Totodată, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 227/2015 privind Codul Fiscal.

Polițiștii au reținut 5 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare. 

La acțiune au participat efective din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani și jandarmi.

La data de 20 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de siguranță publică și siguranță rutieră, în localitatea Săveni.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 90 de persoane și au oprit pentru control, 68 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 26.000 de lei.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut un permis de conducere, au retras un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Dintre sancțiuni, 56 au fost aplicate conducătorilor auto care nu au respectat regulile de circulație pe drumurile publice.

La data de 21 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au organizat o acțiune  pe linia prevenirii și combaterii faptelor comise cu violență în segmentul stradal, în localitățile Santa Mare, Românești și Durnești, precum și pe raza orașului Ștefănești.

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 100 de persoane și verificate 82 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 35.000 de lei.

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abaterile comise la regimul rutier, dintre care 21 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 5 pentru nepurtarea centurii de siguranță.

De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.

Mai mult decât atât, polițiștii au procedat la confiscarea unui număr de 60 de țigarete, fiind aplicată și o sancțiune contravențională pentru nerespectarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pol_3
DorohoiNews.ro, 22-03-2026

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro