Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, la data de 24 martie 2026, împreună cu alte subunități de profil din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au organizat o acțiune amplă pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea accidentelor rutiere, pe raza municipiului Dorohoi, precum şi a comunelor arondate.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 300 de persoane și oprite pentru control, 261 de autoturisme, fiind testați cu aparatul etilotest 67 de conducători auto.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 197 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 100.000 de lei.
Dintre sancțiuni, 191 au fost aplicate pentru abateri comise la regimul rutier, printre care 63 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 48 pietonilor care nu au respectat regulile de circulație.
În același context, au fost reținute 10 permise de conducere, dintre care 4 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și retras un certificat de înmatriculare.
De asemenea, polițiștii au verificat 4 unități economice, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Polițiștii au aplicat și o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 20.000 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii 227/2015 privind Codul Fiscal.
În cadrul aceleași acțiuni au fost organizate activități preventive în 2 unități de învățământ.
Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.