Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La data de 15 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi împreună cu alte structuri de profil din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, realizarea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră, pe raza localității Dorohoi.
În urma activităților desfășurate au fost legitimate 60 de persoane și oprite pentru control, 50 de autoturisme iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 2.000 de lei.
De asemenea, a fost reținut un permis de conducere, retras un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
La acțiune am beneficiat și de sprijinul jandarmilor.
Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.