Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, din comuna Mihai Eminescu.
Întrucât acesta avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul DrugTest, valoarea rezultată indicând posibila prezență în organism a substanțelor psihoactive. Acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice, care vor stabili cu exactitate dacă a consumat substanțe interzise.
Mai mult decât atât, în urma controlului în interiorul autoturismului au fost identificate mai multe ambalaje din staniol ce conțineau o substanță sub formă de pulbere albă, susceptibilă a fi cocaină.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.
Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.