Tâlhărie în stația de transport: tânăr din Dorohoi arestat pentru 30 de zile

19 apr. 2026, Infractional
Tâlhărie în stația de transport: tânăr din Dorohoi arestat pentru 30 de zile

La data de 17 aprilie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul de Investigații Criminale și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, față de un tânăr din Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată. 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, împreună cu alte două persoane, la data de 9 aprilie 2026, ar fi abordat victima, un bărbat de 37 de ani, într-o stație de transport public, ulterior, obligând-o prin folosirea violenței, să le înmâneze bunurile pe care le are asupra sa, respectiv un telefon și bani.

Inițial, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, ulterior față de acesta a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Sursa: DorohoiNews.ro