Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La data de 1 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea, împreună cu polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, Serviciul Rutier, Biroul Județean Transporturi și jandarmi au organizat o acțiune pe raza orașului Bucecea, revenirea și combaterea braconajului piscicol în zona hidrografică a cursului râului Siret, Acumularea Bucecea și Acumularea Rogojești, cât și pe căile de comunicații (DN 29C, DJ 208D) pentru a combate fenomenul infracțional și contravențional pe această linie.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 80 de persoane și controlate 57 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.000 de lei.
Dintre acestea 4 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii, respectiv, pentru pescuit în perioada de prohibiție.
Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.