Tânăr din Dorohoi reținut după ce a furat o mașină și a condus-o deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule

30 mai 2026, Infractional
Tânăr din Dorohoi reținut după ce a furat o mașină și a condus-o deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule

La data de 29 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 18 ani, din municipiul Dorohoi, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în noaptea de 28 spre 29 mai 2026, tânărul ar fi sustras un autoturism parcat pe o stradă din municipiul Botoșani, cu care s-ar fi deplasat pe o altă stradă din aceeași localitate, unde l-ar fi abandonat.
 
De asemenea, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.