Operațiunea Jupiter la Botoșani – produse contrafăcute confiscate de polițiști

10 iun. 2026, Infractional
Operațiunea Jupiter la Botoșani – produse contrafăcute confiscate de polițiști

În cadrul operațiunii Jupiter, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 10 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Copălău, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. 

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, la locația vizata, au fost descoperite şi indisponibilizate 482 de articole de îmbrăcăminte, accesorii și jucării ce poartă semnele unor mărci înregistrate cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. 

Valoarea acestora a fost estimată la 117.104 lei. Cercetările sunt continuate pentru infracțiunea menționată mai sus, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani. 

Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.