Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, la controlul de frontieră, o carte de identitate românească falsă.
În data de 12 iunie a.c., în jurul orei 17.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru a intra în ţară, șofer al unui microbuz, un bărbat, în vârstă de 37 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, în interiorul planșei de bord, într-un caiet A4, a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, au fost efectuate verificări specifice, în urma cărora polițiștii de frontieră au stabilit că acesta nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.




















