La data de 26 iunie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru verificarea legalității transporturilor rutiere.
Activitățile s-au desfășurat principalele artere rutiere din județul Botoșani, prilej cu care au fost controlate peste 90 de transportatori, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 60 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 25.000 de lei.
Dintre sancțiuni, 14 au fost aplicate transportatorilor care nu au respectat timpii de repaus, conform prevederilor legale.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul național DN 29A, în comuna Suharău, un ansamblu de autovehicule, condus de un tânăr de 31 de ani, din județul Bihor.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că șoferul nu a respectat timpii de odihnă, conform prevederilor legale, având montat un dispozitiv capabil să modifice timpul de condus.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 12.000 de lei, iar ansamblul de autovehicule a fost indisponibilizat pentru 9 ore.




















