3 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare reținute într-o acțiune a polițiștilor rutieri pentru siguranța rutieră

23 iul. 2026, Infractional
3 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare reținute într-o acțiune a polițiștilor rutieri pentru siguranța rutieră

La data de 22 iulie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră, prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave, pe raza județului Botoșani.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 30 de persoane și oprite pentru verificare, 25 de autoturisme, fiind testați cu aparatul etilotest 20 de conducători auto.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 14.000 de lei.

Dintre sancțiuni, 16 au fost aplicate bicicliștilor care nu au respectat regulile de circulație.

De asemenea, polițiștii au reținut 3 permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.