La data de 24 iulie 2026, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 208H, în comuna Corni s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.
Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că o tânără, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasau cu o trotinetă electrică, pe drumul județean DJ 208H, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe carosabil.
Mai mult decât atât, transporta pe trotinetă, în calitate de pasager, o altă tânără.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a pasagerei, care a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Din verificări a reieșit faptul că trotineta era din categoria celor pentru care este necesară deținerea unui permis de conducere, iar tânără care o conducea nu deținea permis.
De asemenea, aceasta nu era înregistrată sau înmatriculată conform prevederilor legale.
Polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunile de conducere fără permis, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, încredințare unui vehicul pentru a fi condus pe drumul public unei persoane care nu detine permis de conducere și vătămare corporală din culpă.




















