Tineri din Suharău reținuți de polițiști pentru mai multe infracțiuni

22 aug. 2026, Infractional
Tineri din Suharău reținuți de polițiști pentru mai multe infracțiuni

La data de 21 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri de 32 și 29 de ani, din comuna Suharău, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, amenințare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuz de prelevare de mostre biologice, lovire sau alte violențe. 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, la data de 19 august a.c., tânărul de 32 de ani, ar fi tăiat fără drept arbori din specia fag, dintr-o pădure din comuna Suharău, care face parte din aria fondului forestier național. Ulterior, acesta a transportat materialul lemnos cu o autoutilitară, deși nu deține permis de conducere. 

În timpul deplasării a produs un accident cu pagube materiale, solicitând sprijinul unei rude, un alt tânăr, de 29 de ani, iar în momentul în care încercau să readucă autoutilitara pe partea carosabilă, au fost surprinși de paznicul fondului forestier, imprejurare în care l-au agresat și i-au adresat amenințari cu acte de violență. 

Mai mult decât atât, în urma intervenției polițiștiilor și a solicitării acestora adresată conducătorului autoutilitarei de a se supune prelevării de mostre biologice în vedere stabilirii alcoolemiei, acesta a refuzat. 

Cei doi tineri, care sunt frați, au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, ulterior fiind retinuți pentru 24 de ore.