Acțiune a polițiștilor la Dorohoi pentru siguranța rutieră. Polițiștii au aplicat 26 de amenzi

25 aug. 2026, Infractional
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi pentru siguranța rutieră. Polițiștii au aplicat 26 de amenzi

La data de 24 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu polițiștii din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și nr. 4 Dorohoi au desfășurat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor stradale, în municipiul Dorohoi, precum și în comunele limitrofe.

În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 80 de persoane și au verificat 70 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 6.000 de lei.

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Ca măsură complementară, a fost retras un certificat de înmatriculare.