Trei persoane reținute pentru două infracțiuni

4 sept. 2026, Infractional
Trei persoane reținute pentru două infracțiuni

La data de 03 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a trei persoane, din localitatea Ștefănești, cercetate pentru comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 02 septembrie 2026, în timp ce se aflau pe drumul public, din orașul Ștefănești, pe fondul unor conflicte mai vechi, una dintre persoanele bănuite, ar fi agresat fizic o femeie, de 49 de ani, din aceeași localitate, cauzându-i suferințe fizice.

De asemenea, prin faptele lor, cei în cauză ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, generând o stare de temere persoanelor din proximitate.

Cele trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.