Tânăr depistat sub influența alcoolului la volanul unui autoturism

5 sept. 2026, Infractional
Tânăr depistat sub influența alcoolului la volanul unui autoturism

La data de 04 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 24 de ani, din localitatea Hudești, cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 02 septembrie 2026, acesta ar fi condus un autoturism în comuna Hudești, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.