Bărbat în vârstă de 88 ani depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat

14 sept. 2026, Infractional
Bărbat în vârstă de 88 ani depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat

La data de 12 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, în localitatea Hudești, un utilaj agricol, condus de către un bărbat, de 88 ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor, s-a constatat faptul că, acesta figurează cu dreptul de a conduce vehicule suspendat din luna decembrie a anului 2025.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul cu permisul de conducere suspendat.