Dus direct la pușcărie pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugerea dispozitivului electronic de supraveghere

22 sept. 2026, Infractional
Dus direct la pușcărie pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugerea dispozitivului electronic de supraveghere

Acestuia îi va fi montat un alt dispozitiv de monitorizare, iar cercetările vor fi extinse pentru alte două infracțiuni

La data de 21 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de distrugere și încălcarea ordinului de protecție.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, acesta ar fi încălcat obligația legală de a purta dispozitivul electronic de supraveghere, prin ruperea brățării și distrugerea dispozitivului de monitorizare. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.

După executarea măsurii privative de libertate, bărbatului îi va fi montat un alt dispozitiv de monitorizare electronică, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere, încălcarea ordinului de protecție și violență în familie.