Bărbat arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate minorilor

31 oct. 2026, Infractional
Bărbat arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate minorilor

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, în vârstă de 48 de ani,  bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de violență în familie și rele tratamente aplicate minorilor.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în perioada 2021 – octombrie 2026, bărbatul ar fi exercitat, în mod repetat, acte de violență fizică și verbală asupra soției și a copiilor minori ai familiei, cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani.

De asemenea, acesta ar fi manifestat un comportament abuziv față de membrii familiei, prin exercitarea unor forme de violență psihologică, izolarea de comunitate și implicarea minorilor în activități nepotrivite vârstei.

Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior, acesta fiind arestat preventiv pentru 30 de zile. 

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.