Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o societate comercială de pe raza județului Botoșani, pentru a verifica respectarea legislației privind angajarea cetățenilor străini și șederea acestora în România.
Verificările au vizat sediul și punctul de lucru al unei societăți comerciale care activează în domeniul ”Repararea și întreținerea autovehiculelor”.
Au fost identificate și legitimate 3 persoane din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 29 și 49 de ani, care desfășurau activități lucrative, dar și doi cetățeni români.
În urma verificărilor, echipele de control nu au constatat nereguli.
Acțiunea face parte din seria verificărilor periodice desfășurate de instituțiile cu atribuții în domeniu, pentru monitorizarea respectării regimului de muncă și ședere al cetățenilor non-UE.




















