Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

cutitar

O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, care executa o misiune de menţinere a ordinii şi liniştii publice pe raza municipiului Dorohoi, a fost direcţionată luni, 3 decembrie, în jurul orei 22:00, de către ofiţerul de serviciu de la Poliţia mun. Dorohoi, să se deplaseze la barul SC ROT BAR de pe str. Duzilor, unde o persoană sesiza faptul că un tânăr, care are un cuţit asupra sa, ameninţă un alt consumator cu acte de violenţă.

Jandarmii s-au deplasat în cel mai scurt timp, găsind în faţa barului câteva persoane care au ieşit din bar de frică. În bar a fost identificat  S.D.A., în vârstă de 26 de ani, domiciliat în mun. Dorohoi, cu antecedente penale, cunoscut ca fiind o persoană agresivă. Acesta nu a opus rezistenţă, în urma controlului corporal efectuat de jandarmi, fiind găsit cuţitul asupra sa, dar nu a recunoscut fapta săvârşită.

Din verificările efectuate la faţa locului, jandarmii au stabilit faptul că tânărul, pe fondul unor discuţii contradictorii avute cu o altă persoană aflată în bar,  l-a ameninţat cu un cuţit cu acte de violenţă şi cu moartea.

Jandarmii i-au întocmit actele de constatare, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunilor de „ameninţare” (art.193 C.P.) şi „port fără drept de cuţit în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor” (art.2, alin.1, pct.1 din Legea 61/1991 rep.), dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi pentru soluţionare.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

cutitar
DorohoiNews.ro, 05-12-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

07.12.2012 la 19:08

cei mai jmekeri :) is curios aseara daca sa dat vreo spargere prin plevna :)

06.12.2012 la 17:54

Ba asta dupa ce e prost mai e si cu garda in fapt, dupa ce scoate cutitul suna la politie singur sa anunte k este batut, si a chemat si salvarea

05.12.2012 la 19:43

asta i dorinel...parnaiasu...ii dau eu smardoiu.bag sabia in el de sarbatori

05.12.2012 la 18:58

smecheri de dorohoi...astia trebuie inchisi si sa le dai sa manance apa cu paine

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

Tichet de masă găsit

Tichet de masă găsit
A fost gasit un tichet de masa la benzinaria de langa Biserica Învierea Domnului (preot Adam). ...

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul „Depozit material ...

Vând teren

Vând teren
Vand teren loc de casa intravilan Pascari terenul dispune de toate utilitatile pret avatajos.Relati la ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA -în fața liceului-, scara din mijloc. ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE
SC BENCHEA AGROFERM SRL angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII ...

Caut loc de muncă!

Caut loc de muncă!
Bună ziua! Caut loc de muncă, orice domeniu! Permis categoria B,C. Am experiență pe 3,5 tone tur ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro