Poliția municipiului Dorohoi a fost sesizată miercuri, 25 decembrie 2012, în jurul orei 17:00, prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că în fața unui bar situat pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi are loc un scandal. La fața locului s-au deplasat două patrule mixte polițist-jandarm care au identificat nouă persoane care se agresau reciproc.
Din primele verificări s-a constatat faptul că în ziua de 25.12.2012, în jurul orelor 16:00, B. GHEORGHE a provocat scandal într-un bar de pe bulevardul Victoriei, moment în care barmanul de serviciu l-a apelat telefonic pe administratorul barului solicitându-i să vină pentru clarificarea situației. B. GHEORGHE a fost scos de administrator din incinta barului, însă a revenit după un timp însoțit de mai multe persoane.
Barmanul a solicitat din nou telefonic pe administrator pentru ajutor, iar la sosirea acestuia B. GHEORGHE, în soţit de F. GABRIEL, P. VASILE, B. ELENA, S. PĂSĂRICA și F. ELENA l-au lovit cu pumnii și picioarele. Imediat, au apărut B. CRISTIAN și A. IONUȚ care au intervenit în scandal, părțile lovindu-se reciproc.
Pentru faptele comise, persoanele implicate în scandal au fost sancționate contravențional conform Legii nr. 61/1991.
Faţă de de B. GHEORGHE, de 38 ani, din Botoșani, P. VASILE, de 45 ani, F. GABRIEL, de 19 ani, B. ELENA, de 46 ani, S. PĂSĂRICA, de 68 ani, și F. ELENA, de 42 ani, toţi din Dorohoi, s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
În plus, față de F. GABRIEL se efectuează cercetări și pentru comiterea infracțiunilor de distrugere, amenințare și portul cuțitului, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică.
Bătaie generală în prima zi de Crăciun într-un bar de pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi
27 dec. 2012, Infractionalf
Sursa: DorohoiNews.ro
COMENTARII VIZITATORI (0)
Fii primul care adauga un comentariu!












Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.