Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Liliana Teodoriu

Medicul Liliana Teodoriu, care a activat la Cabinetul de evaluare și expertiză medicală din cadrul Casei Județene de Pensii a fost condamnată de magistrații Curții de Apel Suceava la trei ani de închisoare cu executare, după ce a fost judecată pentru luare de mită în formă continuată.

Inițial, Teodoriu a fost condamnată, în luna iunie, de magistrații Tribunalului Botoșani, la nouă ani de închisoare, însă a făcut apel împotriva sentinței. Magistrații suceveni au admis marți, apelul acesteia și au decis diminuarea pedepsei cu șase ani.

Instanța o mai obligă pe Liliana Teodoroiu să restituie sumele de 11.850 lei şi 100 euro, către persoanele de la care a luat mită.

"În temeiul art. 6/1 al. 2 şi 4 din Legea nr. 78/2000 (în loc de art. 255 alin. 3 şi 5Cod penal, rap. la art. 19 din Legea nr.78/2000), obligă inculpata la restituirea sumelor de 11850 lei şi 100 euro, ce au constituit obiectul infracţiunilor de luare de mită, următorilor denunţători: Buga Lenuţa suma de 1100 lei, Furnică Ghiorghiţă suma de 400 lei, Alexa Elena suma de 500 lei, Ciobanu Anişoara suma de 400 lei, Luca Teodor suma de 150 lei, Olariu Traian suma de 100 euro, Buţerchi Anişoara suma de 300 lei, Brânzac Aurel suma de 80 lei, Guriţă Dumitru suma de 500 lei, Corduneanu Emilia suma de 430 lei, Corolea Iulia 200 lei, Strungaru Olimpia 300 lei, Acasandrei Ştefan 2090 lei, Anton Costache 1700 lei, Călin Tatiana 1700 lei, Olariu Mihai 2000 lei. Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpata Teodoriu Liliana, privind restituirea diferenţei de 3.627 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 171/27.06.2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani - Secţia penală în dosarul nr. 8322/40/2011, care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din apel, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu Grosu Vlad pentru inculpată, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.03.2013", se arată pe site-ul Curții de Apel Suceava.

Vezi sentința, Click AICI!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Liliana Teodoriu
DorohoiNews.ro, 19-03-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă în menaj, bonă sau îngrijire la domiciliu. Relații la tel: 0748306080

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial, suprafață 18 mp, cu baie proprie, racordat la apa și curent separat, ...

Închiriez garsonieră zonă centrală

Închiriez garsonieră zonă centrală
Închiriez garsonieră zonă centrală parter: Telefon: 0748993952

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi transmite sincere condoleanțe și profundă compasiune doamnei Roznov ...

Ofer spre închiriere - spațiu comercial

Ofer spre închiriere - spațiu comercial
Ofer spre inchiriere spatiu comercial situat in Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1 Parter - langa ...

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi
Caut îngrijitoare internă pentru femeie în vârstă, imobilizata la pat – Zonă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro