Infracţiuni la regimul rutier, depistate flagrant de către poliţişti

22 dec. 2013, Infractional
Infracţiuni la regimul rutier, depistate flagrant de către poliţişti

Polițiștii botoșăneni au identificat în trafic, pe Calea Națională din municipiul Botoșani, sâmbătă 21 decembrie 2013, în jurul orei 04:20, un autoturism având aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare Anglia, vehiculul având o deplasare sinuoasă.

La volanul acestuia a fost identificat P. COSTEL ALEXANDRU de 26 ani, din municipiul Botoşani.
Tânărul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.
         
Tot sâmbătă, în jurul orei 20:45, a fost depistat în trafic, pe DJ 294, în comuna Mihălășeni, judeţul Botoşani, autoturismul condus de O. MARICEL de 50 ani, din localitatea Mihălășeni, judeţul Botoșani.
         
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,51 mg/l alcool în aerul expirat; ulterior a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
        
În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 



Sursa: DorohoiNews.ro