Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

gestiune frauduloasa

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor – IPJ Botoşani au dispus ieri, 21 ianuarie 2014, începerea urmăririi penale faţă de F. L. de 33 ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de gestiune frauduloasă, constând în aceea că, în calitate de angajat al unei societăţi comerciale din municipiul Botoşani, cu rea credinţă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu (administrarea fondurilor financiare şi a mijloacelor puse la dispoziţie), a întreprins manopere frauduloase care au avut drept urmare prejudicierea patrimoniului societăţii cu peste 178.000 lei.

Poliţiştii efectuează de asemenea cercetări în cauza privind pe G. A.de 35 ani, din municipiul Botoşani, sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată, constând în aceea că, în calitate de angajată a unei unităţi medicale, prin folosirea fără drept a documentelor personale ale altor angajaţi, precum şi prin folosirea unor adeverinţe de venit falsificate, în numele acestor persoane, a încheiat prin semnarea în fals şi fără ştirea sau acceptul titularilor, un număr total de 18 contracte (cu dealeri ai companiilor de telefonie mobilă, cu o societate comercială care vindea bunuri cu plata în rate şi cu o unitate tip C.A.R.), ocazie cu care a indus şi menţinut în eroare furnizorii de servicii/bunuri şi instituţia de credit, cauzând astfel un prejudiciu total în cuantum de peste 36.000 lei.

Tot ieri, 21.01.2014, poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale faţă de  B. C. de 34 ani, din municipiul Botoşani, cercetat sub aspectul comiterii infractiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, constând în aceea că, în calitate de agent comercial al unei societăţi din municipiul Botoşani, în perioada iulie-septembrie 2009, a întocmit mai multe facturi fiscale fictive, în care a efectuat menţiuni neconforme adevărului în ceea ce priveşte cumpărătorii mărfurilor aferente şi în baza cărora şi-a însuşit din gestiune bunuri în valoare totală de peste 20.700 lei.

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

gestiune frauduloasa
DorohoiNews.ro, 22-01-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa
Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și caută persoane serioase și motivate pentru ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal
Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajăm personal. Relații la telefon: 0747677372

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Vând teren în Horlaceni

Vând teren în Horlaceni
Vând teren în Horlaceni detalii tel. 0757245186

Garsonieră de vânzare

Garsonieră de vânzare
Vând garsonieră in cartierul Plevna in spate la spitalul municipal zona liniștită fara trafic ...

Vând apartament cu 2 camere situat în centru

Vând apartament cu 2 camere situat în centru
Vând apartament cu 2 camere situat în centru, strada Sașa Pană nr.2, bl.2, sc.D, ap.47, ...

Se caută personal pentru croitorie

Se caută personal pentru croitorie
Se caută personal pentru croitorie cu experiență, produsele vor fi fabricate fără tipar. Detalii ...

Vând centrală de lemne

Vând centrală de lemne
Vând centrala pe lemne 25KW cu tot cu instalație se racordare și pompe de recirculare. Nr. de ...

Condoleanțe familiei îndurerate

Condoleanțe familiei îndurerate
Regretam nespus trecerea in nefiinta a dnei profesoare Puscasu Aurelia. Condoleante familiei indurerate. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro